O noua viata..

      

          Era o zi frumoasa de septembrie, soarele inca stralucea pe cer, insa vantul anunta deja venirea toamnei. M-am imbracat comod pentru o plimbare de seara prin oras, blugi mei preferati, o bluzita mai groasa putin , o esarfa la gat si geanta mea cu toate prostiile pe care fetele le tin deobicei in geanta.  Inainte sa plec , iau in graba mp3-ul si castile de pe masa si ies afara.

        Am inceput de la mine din zona si ma indreptam spre diferite puncte ale orasului, imi placea sa ma plimb ore in sir, sa ascult muzica, sa imi pun gandurile in ordine, sa uit de problemele cotidiene, sa fiu doar eu si muzica.  Am observat ca toamna aduce odata cu ea numai figure triste pe fetele oamenilor, care ori sunt foarte obositi, ori ii complesesc dificultatile vietii. Mi-as dori sa pot sa le pun un zambet pe fata si apoi sa plec mai departe, insa toti par cufundati in gandurile lor.

       Incet, incet s-a lasat seara, iar odata cu apusul, cerul isi expune o cromatica incredibila. Am ajuns departe de casa mea si totusi nu ma simteam grabita sa ma intorc. Strazile erau tot mai pustii, ajunsesem spre periferie.

       Masinile isi continuau drumul ca niste furnici ce se intorc din cautarea mancarii inapoi acasa, apoi au inceput sa fie din ce in ce mai rare. La un momendat , m-am cufundat de tot in gandurile mele la fel ca toti restul oamenilor, atentia mi-a fost atrasa in momentul in care un zgomot atat de puternic m-a facut sa imi scot castile si sa ridic privirea din pamant .

       Doua masini au facut accident, o masina intrase pe contrasens si s-a izbit in plin de cea care mergea regulamentar. M-am uitat in jur, totul era pustiu, am fugit foarte repede la prima masina. Era un barbat pe la 50 de ani, il trada parul carunt si fata ridata . Am verificat daca are puls, insa inima ii cedase , nici centura de siguranta nu i-a mai fost de vreun folos in acel moment.  I-am inchis cu mana ochii larg deschisi si atintiti intr-un punct fix de pe tavan.  Inima mea plina de compasiune primi un soc de alarma … cealalta masina. Am alergat pana la ea si am deschis usa, pe locul soferului se afla o doamna mai tanara, de vreo 30 de ani , blonda cu parul cret, a intredeschis ochii si am incercat sa vorbesc cu ea.

 -         Doamna, va simtiti bine? Ce va doare? 

 -         MARCOO!.. unde e Marco? spuse doamna.

 -         Cine e Marco? Doamna , lasa-ti-ma sa va ajut sa iesiti din masina, spusesem in timp ce ii desprindeam centura.

 -         Marco, te rog, ia-l pe Marco.

 -         Va rog sa va linistiti, il voi lua pe Marco de indata ce va voi scoate de aici.

       In urmatoarele momente bratele mele au fost atat de puternice incat pentru 5 minute aveam impresia ca au fost inzestrate cu puteri supranaturale. Am reusit sa o scot pe doamna cea blonda din masina si sa o intind pe trotuar. I-am lasat telefonul sa sune la ambulanta in timp ce eu m-am intors dupa Marco.

      M-am uitat pe scaunul din dreapta: nimeni, apoi pe bancheta in spate, intr-un mic coltisor se afla…Marco. Era un bebelas care abia daca avea 4 luni, l-am luat in brate si am luat paturicile din scaunul lui care era atat de distrus incat Marco abia daca nu a fost strivit.

      M-am uitat in masina sa vad de ce am nevoie pentru a ajuta, am luat geanta doamnei si trusa de prim ajutor. Doamna avea o rana deschisa in spatial intercostal 7-8 si hemoragia nu se mai opera, am pus o fasa pe rana si o tineam apasat. M-am uitat la copil, nu avea nici o zgarietura, un copil atat de norocos si atat de frumos, ii mostenise ochii mamei care erau mari si te priveau pana in adancul sufletului.

-         Cum te cheama ? ma intreba mama copilului.

-         Carina , doamna, va rog sa stati linistita pana soseste ambulanta.

-         Carinaa, pe mine ma cheama Maria, imi pare bine de cunostinta, as dori sa ma asculti foarte atenta in urmatoarele 2 minute pentru ca e o chestier legata de viata si de moarte

-         Bineinteles, dar nu sunteti in putere sa tineti un discurs acum, va rog mai asteptati pana ajungem la spital.

-         Nu Carina, eu nu voi trai, uitate la mine si iti vei da seama si tu , am pierdut deja mult prea mult sange si vreau sa ma asculti. Am nevoie de o foaie si un pix, draga mea, Marco e tot ce am eu mai scump pe lume, e singurul lucru care m-a tinut in viata pana acum si care m-a ajutat sa nu renunt niciodata, e minunea vietii mele. Carina, eu sunt vaduva, eu nu mai am pe nimeni in familie, parintii mei nu stau aici si sunt si foarte in varsta, nu le pot cere sa aibe grija de Marco. Te-as implora pe tine sa il infiezi, ti-as oferi tot ce ai avea nevoie, ai fi mama perfecta,ai un suflet atat de mare si esti atat de grijulie, insa esti mult prea tanara si nu vreau sa iti distrug viata. Asa ca , cel mai mult ce ti-as putea cere e sa te asiguri ca va avea un om bun grija de copilul meu si ca va duce o viata frumoasa.

-         Bineinteles ca voi face asta pentru tine, iti promit , dar pentru ce ai nevoie de o foaie si de un pix ?

-         Bine ca mi-ai amintit, cauta la mine in geanta, iar apoi sa nu te dezlipesti de geanta aia, ai toate informatile acolo si tot ce ai nevoie .

   Dupa ce i-am oferit  hartia si pixul , doamna Boviari dupa cum declarase in scris a dorit sa specifice ca odata cu infierea copilului de o persoana aleasa strict de mine, toata averea ei va fi mostenita de fiul ei si de familia cea noua , cu conditia ca fiul ei se va bucura de o viata fara lipsuri.

      Am luat hartia si am pus- o in geanta mea , in siguranta. A inceput o ploaie torentiala, Marco a inceput sa planga tot mai tare, iar doamna Boviari se uita zambind catre Marco. Salvarea nu se auzea venind, stropii de ploaie deveneau tot mai greoi, timpul se scurgea tot mai repede, ma simteam atat de incapabila in fata mortii incat lacrimile au inceput sa imi curga doar gandindu-ma ca nu stiu ce sa mai fac.

      Doamna Boviari se intinse spre Marco, i l-am dat in brate si il legana putin, apoi il saruta pe frunte si mi-l inapoie. Ma prinse de mana si imi spuse:

-         Esti o fata exceptionala, iti multumesc mult.

    Zambetul ei disparu odata ce ochii ei s-au inchis, inima nu mai batea, chipul cald se transforma intr-un chip tot mai rece. Am strans tot mai tare copilul in brate si incercam sa il feresc de ploaie si frig, lacrimile lui curgeau la fel de mult ca ale mele. Am gasit un loc de refugiu pana la sosirea ambulantei.

  Cand aceasta a venit, am urcat in ea si le-am rugat pe asistente sa se ocupe de copil sa nu intre in hipotermie, se lasase frigul destul de tare.

   Politia venise o data cu ambulata, iar unul dintr politai ma insoti la spital, pana copilul a fost dus la urgente pentru analize , i-am explicat politistului cum decurse intreaga tragedie, i-am aratat biletul si i-am spus ca am nevoie de cateva zile de gandire , dar copilul doream sa ramana la mine.

   Mi-a spus ca nu este nici o problema si ca tot ce imi cere este o simpla declaratie de martor in care sa reiau tot ce i-am spus dansului.  Pana ce copilul mi-a fost restituit, am terminat si declaratia dorita de politai.

    Marco ma privea incontinuu pe drumul spre casa, ajunsi intr-un final am incercat sa il pun sa doarma, insa ochii lui prefereau sa fie atintiti la mine si aveam impresia ca incearca sa imi citeasca intreg sufletul.

     In acel moment, cu copilul in brate, am luat telefonul si am introdus un numarul de telefon, spunand:

        -         Buna ziua,domnule politist, Carina sunt, copilul va fi infiat de mine.

      Dupa ce am inchis , pe fata lui Marco aparu un zambet, parca intelesese tot. Eram atat de tanara si aveam un copil… dar dragostea pe care am inceput sa i-o port nu se compara cu nimic..

              

     

Happiness

   If Robbie Williams says that life is "running through my veins " and my blood is going through my heart then my life is the result of my heart decisions and the best advice is to go where your heart is happy. There is the place you should live your life.

C.B.

O ultima sclipire..

     
      Era o zi frumoasa, doar masinile stricau linistea serii. Stelele si-au facut aparitia, luna plina le vechea si lumina orasul ca un felinar vechi care abia mai functiona. Ma plimbam pe strazile pustii, abia daca mai treceau oamenii din cand in cand. Toti erau mohoratii si infrigurati , fetele lor triste erau ca si gheata . Dar ii ignoram, imi continuam drumul , il stiam si fara sa fiu atenta pe unde o i-au, dar simteam ca e un drum care nu stiam incotro ma duce . Eu doar continuam, bazandu-ma pe instinct. Gandurile mele zburau, nu mai auzeam masinile, gandurile mele aveau voce si le auzeam doar pe ele , tare si clar.
       Intr-un moment ma opresc si ma intorc, era pustiu pana atunci , acum vad 2luminii puternice. Le vad doar pe ele. Sunt mari si ies in evidenta. Sunt ca ochii unei pisici care se uita la tine si iti patrunde in suflet. Ma cuprind intensitatea lor, imi goleste sufletul si mintea,uit de tot. Sangele imi curge prin vene tot mai tare , inima il pulseaza tot mai intens si o paraseste ca o cascada in tot trupul. Imi aud inima , bate tare si rupe tacerea. Simt si adrenalina acum, simt cum se transforma in viata care imi paraseste toate celulele. Se trezesc gandurile, neuronii incep sa lucreze. Imi spune sa fug, fugi tare, fugi repede, nu sta, nu te pierde. Luminiile se apropiau, iar picioarele mele au devenit cele mai puternice radacinii. Cand adrenalina se transforma in teama , totul se schimba . Cu cat se apropiau mintea mi se golise si ea. Simteam un nod in stomac. In ultimele secunde imi vine doar numele tau in minte. Ma gandesc la cineva la care nu ma asteptam sa fie in mintea mea in astfel de clipe, un regret imi trece prin suflet si raman cu imaginea lui, iar lumiinile devin reflectoarele acelei imaginii.
      La cine te gândesti in ultimul moment?
      Si buzele mi se intredeschid si vreau sa spun in doua cuvinte tot ce nu am spus , tot ce trebuia sa spun , tot ce vreau sa stie si nu stia. Ma auzi? Eu tare as vrea, pentru ca nu am sa tip, nu am sa fiu speriata iti promit, vreau sa iti spun doar ce am de spus. Nu vreau sa ma pierd fara sa stii.
       Totul se petrece in cateva secunde, nici nu iti poti imagina prin cate trece corpul ,sufletul si mintea ta in cateva secunde.
     Ultima secunda avea sa schimbe tot, m-a lovit ca un traznet si corpul meu tresari revenindu-si din hipnoza farurilor.
     Tu mi-ai dat putere, sa ma trezesc la viata,sa tin ultima rasuflare sa ma salvez, sa cred in mine , sa imi amintesc ca trebuie sa iti spun asta cand ne vedem si nu sa o auzi de la altii, nu ti-o va spune nimeni atat de pur si de sincer , in plus stiu ca nu vrei sa imi vezi inimioara parasita de suflet. Tu esti sufletul meu. Cum sa traiesc fara suflet? Fug si imi cade o lacrima. La distanta mica trece cu viteza lucrul ce avea sa ma schimbe intr-un suflet care zboara spre vise si stele. Sunetul ,acel sunet care il facea sa ma atentioneze il voi mai auzi mult timp de acum in cosmarurile din noptiile in care nu vei fi langa mine.
     Stau in siguranta acum si privesc locul si stiu. Trebuia sa fiu constienta ca nu pot controla tot, nici daca vreau , putem doar modela realitatea lasandu-ne propria amprenta. De acum promit ca nu ma voi mai supara pe lucruri inutile, sunt atatea lucruri importante, cum ar fi viata..si tu. Uneori nici nu ne imaginam ce insemnam pentru cineva, cum indepartam inconstient fericirea de langa noi si cum pierdem timpul cu lucruri neesentiale.
     Si tu..sofer grabit ,spune-mi, unde te grabeste viata? Mai bine taceai 5 secunde sa iti ofere mintea o alarma de trezire.

What about love...